Dragi Prieteni, vă invit să participaţi la concursul "Limba română în Basarabia”. Toate detaliile despre acest concurs le puteţi afla AICI

Premiu cel mare este în valoare de 500 euro... (click pe titlu pentru continuare)

Privind scenele ce au loc în Libia, ţară care se confruntă cu un război civil de o cruzime înfiorătoare desprinsă parcă, din cele mai negre filme, mă întreb, este posibil un asemenea scenariu şi la noi?. Probabil că mă veţi contrazice categoric, afirmând că noi nu avem nimic comun cu această ţară, nu avem tangenţe cu o asemenea cultură, suntem mult mai diferiţi ca să repetăm asemenea lucruri. Imediat, însă, îmi aduc aminte de revoluţia din România, din decembrie 1989, îmi  mai aduc aminte de mineriadă, de puch-ul din Rusia, şi evident, de 7 aprilie 2009. De ce am luat ca exemplu anume aceste evenimente?, simplu, deoarece suntem români şi, fiind români basarabeni şi conduşi de aproape două sute de ani de ruşi, avem tangenţe cu cultura rusească, vrem noi sau nu vrem, dar românii basarabeni se aseamană mult cu ruşii, nu vorbesc de fizic ci de caracter.



...(pentru continuare vă rog să accesaţi titlul articolului)

În curând Republica Moldova va aniversa 20 de ani de la independenţa sa, o perioadă încununată cu realizări minore şi dezamăgiri majore, cu revolte, război, discuţii interminabile şi paşi înapoi. Ajungem să constatăm cu stupoare că nu ştim cine suntem, ce limbă vorbim, unde mergem şi ce dorim. Entuziasmul Basarabenilor de altă dată s-a spulberat de-a lungul anilor, prin prisma creşterii nivelului sărăciei în Ţară, a corupţiei, a dezamăgirilor de pe seama acţiunilor ,,marilor patrioţi” ai neamului. Timpul a reuşit doar să aprofundeze şi să conserveze această stare, în marea majoritate a populaţiei din Basarabia. Am ajuns să urmărim cu tăcere absurdă cum guvernanţii de toate culorile ne lipsesc de limba noastră, de istorie, de demnitate şi în final, de viitor. Am ajuns să vedem toate astea şi să nu mişcăm deget de deget. Veteranii războiului din Transnistria, cei care s-au jertvit pentru integritatea Ţării noastre, pentru ca copii, femeile şi bătrânii să trăiască în pace la ei acasă,  au ajuns să fie utilizaţi în scopuri politice...(pentru continuare vă rog să accesaţi titlul articolului)

În curând vom împlini 20 de ani de independenţă, ce am reuşit?, unde am ajuns?, încotr-o ne îndreptăm?, suntem români sau ba?, adoptăm vectorul european sau rus?... cam acestea sunt întrebările care ne frământă mereu şi tot pe baza acestora, politicienii noştri ne folosesc, ne manipulează şi ne-au manipulat în tot acest timp. Privim prezentul şi ne dăm seama că depindem întru-totul de banii moldovenilor de peste hotare, înţelegem că nu avem economie adevărată, că nu avem un sistem educaţional, o strategie de încadrare în câmpul muncii a tineretului şi o politică de reprofilare a şomerilor. Suntem o ţară care nu pregăteşte viitori specialişti pentru sine ci pentru alte state, suntem ca un fel de ,,maternitate” pentru statele lumii, deoarece populaţia noastră activă pleacă peste hotare iar tineretul nu-şi vede viitorul său decât numai în alte meleaguri.

 

Am devenit o societate hiperpolitizată dar, cu puţină cunoştinţă în domeniu, avem uneori sclipiri în acţiunile civice dar, per ansamblu suntem ,,morţi”. Privim zi şi noapte cum guvernanţii şi întreaga clasă politică ne ignoră, ne batjocoreşte, râde de noi, se ceartă între ei pentru fleacuri, fură cu neruşinare, ne mint zi de zi, dar noi îi slăvim şi îi credem în continuare, luându-le apărarea cu înflăcărare, retrăind pentru aceştia, uneori ajungem să ne certăm la cuţit cu vecinii, cu rudele etc, pentru ce?. Mai bine ar fi să ne uităm în jur, să înţelegem la ce punct am ajuns şi să încercăm să ne schimbăm noi înşine, fără politicieni, fără mascarade, fără certuri de doi bani, fără circuri pe la televizor, să facem astfel încât nouă să ne fie bine. Problema noastră, la moment, nu constă în faptul cine suntem noi, de unde venim, ce limbă vorbim, unde să ne integrăm, cine va fi la guvernare şi tot aşa mai departe, problema principală a Republicii Moldova este sărăcia, nivelul scăzut al educaţiei, lipsa specialiştilor şi a economiei naţionale... (pentru continuare vă rog să accesaţi titlul articolului)

Iată că au trecut, deja, 70 de ani de la ziua în care România, în frunte cu mareşalul Ion Antonescu, unul dintre cei mai mari patrioţi ai neamului românesc, a început războiul împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţia comuniştilor sovietici. Pe data de 22 iunie, 1941, la ora 2:20, Mareşalul Ion Antonescu, a dat startul războiului de reintregire a României, prin celebrul său ordin:

"OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. [...]
Să luptati pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.
OSTAŞI, Izbanda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!" (pentru continuare face-ţi click pe titlul articolului)

Mă întreb deseori, ce se întâmplă cu noi?, încotr-o ne îndreptăm?, ce dorim şi ce am obţinut?. Avem împliniţi 19 de ani de independenţă dar suntem, în continuare, dominaţi şi conduşi de forţe străine, de zidurile Kremlinului îndeosebi.Suntem un popor ce nu se poate determina, paradoxal, ce limbă vorbeşte, care-i este naţionalitatea sa, care-i este adevărata istorie şi astfel, se pierde în totalitate, atât la nivel de percepţie a populaţiei cât şi la nivel oficial, atunci când pe hartă se pune viitorul European sau pro-rusesc al Ţării.

Mă miră faptul că după atâţia ani de exploatare din partea Rusiei, începând cu anul 1792, atunci când a fost ocupată regiunea Transnistria de către Rusia Ţaristă, după atâţia ani de batjocoră, jafuri, ucidere în masă, foamete organizată, deportări, chinuri şi înjosiri, populaţia Republicii Moldova duce dorul URSS-lui şi manifestă, în mare parte a sa, o simpatie constantă faţă de Moscova. În acelaşi timp, uităm de trecutul nostru românesc, uităm cine suntem, nu luăm în consideraţie că România, astăzi, se luptă mai mult decât guvernul Republicii Moldova pentru ca Republica Moldova să fie acceptată în familia Europeană, uităm de ajutoarele, atât diplomatice cât şi financiare ale României, care mereu ne-a fost aproape, indiferent de circumstanţe. Nouă ne place să fim manipulaţi de gazul rusesc, ne place să avem sub coastă  armata a 14-a, a Federaţiei Ruse, nouă ne place că Federaţia Rusă nu doreşte să cedeze regiunea Transnistriană dar menţine în Transnistria un regim mafiot, iar moldovenii din Transnistria sunt ameninţaţi şi întemniţaţi de forţele secrete ale Transnistriei şi Rusiei atunci când afirmă că vor reintregirea cu Chişinăul...(pentru continuare face-ţi click pe titlul articolului)